Evanghelia zilei de 11 noiembrie 2016

Evanghelia zilei de 11 noiembrie 2016

Evanghelia după Luca, capitolul 9, versetele de la 12 la 18


12. Dar ziua a început să se plece spre seară. Şi, venind la El, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi prin sătuleţele dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească mâncare, că aici suntem în loc pustiu. 
13. Iar El a zis către ei: Daţi-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. 
14. Căci erau ca la cinci mii de bărbaţi. Dar El a zis către ucenicii Săi: Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci de inşi. 
15. Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi. 
16. Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor, ca să pună mulţimii înainte. 
17. Şi au mâncat şi s-au săturat toţi şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri de fărâmituri. 
18. Şi când Se ruga El singur, erau cu El ucenicii, şi i-a întrebat, zicând: Cine zic mulţimile că sunt Eu? 


Evanghelia după Matei, capitolul 10, versetele de la 32 la 36


32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 
33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 
34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ n-am venit să aduc pace, ci sabie. 
35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. 
36. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. 


Evanghelia după Matei, capitolul 11, versetul 1


1. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor. 


Evanghelia după Matei, capitolul 4, versetul 25


25. Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, dinIerusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. 


Evanghelia după Matei, capitolul 5, versetele de la 1 la 13


1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. 
2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: 
3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. 
4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 
5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 
6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 
7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. 
8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 
9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. 
10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. 
11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. 
12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. 
13. Voi sunteţi sarea pământului dacă sarea se va strica, cu ce seva săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.