Evanghelia zilei de 14 noiembrie 2016

Evanghelia zilei de 14 noiembrie 2016

Evanghelia după Luca, capitolul 9, versetele de la 18 la 22


18. Şi când Se ruga El singur, erau cu El ucenicii, şi i-a întrebat,zicând: Cine zic mulţimile că sunt Eu? 
19. Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alţii Ilie, iar alţii că a înviat un prooroc din cei vechi. 
20. Şi El le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu. 
21. Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta, 
22. Zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de către bătrâni şi de către arhierei şi de către cărturari şi să fie omorât, iar a treia zi să învieze. 



Evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetele de la 43 la 51


43. A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. 
44. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. 
45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. 
46. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. 
47. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată,cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. 
48. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. 
49. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. 
50. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. 
51. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.