Boboteaza - Epifania
După întoarcerea Sa din Egipt, Domnul nostru Iisus Hristos, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduială de învăţător. Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arata că este Fiul lui Dumnezeu.
La 30 de ani, la plinătatea vârstei bărbatului desăvârşit, a venit Hristos la Iordan, unde Sf. Ioan Botezătorul învăţa şi boteza cu botezul pocăinţei; iar despre Iisus le spunea: "Se află în mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L stiţi" (Ioan 1, 26). "Nici eu nu-L ştiam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 33-34). Când a apărut Hristos pe malul Iordanului, Sf. Ioan, luminat de Duhul Sfânt, Îl recunoaşte şi-L arată mulţimilor, zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan 1, 29). Această mărturie era foarte necesară israelitenilor, care aşteptau pe Mesia cel profeţit cu multe veacuri înainte. Hristos îi cere lui Ioan să-L boteze, iar acesta, după o împotrivire de adâncă smerenie, primeşte să-L boteze, după rânduiala lui. După botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste Iisus, iar Tatăl a mărturisit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!" (Matei 3, 17). Astfel, botezul primit de Hristos are şi un alt scop: Epifania - arătarea Sfintei Treimi - moment în care El avea să fie descoperit lui Ioan şi, prin acesta, lui Israel, ca Fiul lui Dumnezeu şi ca Mesia.
După Botezul Său, Domnul a ieşit îndată din apă, adică n-a zăbovit; căci se povesteşte că Sfântul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza, îl afundă până la cap şi-l ţinea astfel până ce-şi mărturisea toate păcatele sale şi numai după aceea îi afunda şi capul, iar apoi îl lăsa să iasă din apă; pentru aceasta, zice Evanghelia, că a ieşit îndată din apă. Ieşind Hristos din râu, s-au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât peste El în chip de porumbel.
Întocmai cum în zilele lui Noe, porumbiţa a vestit micşorarea apelor, tot asemenea şi încetarea înecării păcatului a însemnat-o porumbelul. Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel, pentru că acea pasăre este curată, blândă, iubitoare de oameni, fără de răutate şi nu sta în locuri necurate. Tot asemenea şi Duhul Sfânt este izvorul curăţiei, noianul iubirii de oameni, învăţătorul blândeţii, rânduitorul binelui şi fuge de la cel care se tăvăleşte în ţină cea necurată a păcatului, fără de pocăinţă.
Atunci s-a auzit imediat un glas din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit" (Matei 3,17). Aşa a glăsuit către oameni Dumnezeu Tatăl Cel mai înainte de veci despre Dumnezeu Fiul Cel mai înainte de veci, atunci când Fiul, după voia Tatălui şi prin lucrarea Duhului, S-a înomenit din Fecioară şi a săvârşit mântuirea omenirii.
Boboteaza - Botezul lui Ioan şi Botezul Bisericii
Ceea ce s-a întâmplat cu paştele iudaic, se întâmplă şi cu botezul. La Cina cea de Taină întâlnim şi paştele iudaic şi Paştele nostru; Hristos a pus capăt celui dintâi şi i-a dat început celui de-al doilea. Şi acum la râul Iordan a împlinit botezul iudaic, dar in acelasi timp a deschis uşile botezului Bisericii. Botezul lui Ioan era un botez de pocăinţă, care îi făcea pe oameni să-şi osândească păcatele lor. Acest botez nu era o taină, ci un ritual, pentru că nu ierta păcatele. Dar de ce n-a botezat Hristos, ne-o spune însuşi sfântul Ioan când zice : "Acela vă va boteza cu Duh Sfânt si cu foc". Dar Duhul Sfânt nu fusese încă dat. Acesta ne-a fost dat de Hristos însuşi, de sus, de la Tatăl (Ioan, 14, 26 ; 15, 26) venind în lume la Cincizecime (Fapte, 2, 1-4). Apostolii trebuiau să se îmbrace mai întâi ei inşişi cu toată puterea Duhului, cum s-a şi întâmplat la Cincizecime (Luca, 24, 49 si Fapte, 2, 1-4), ca apoi ei să boteze cu apă şi cu Duh Sfânt, cum au şi făcut începând după Pogorâre când s-au botezat adăugându-se apostolilor "ca la trei mii de suflete" (Fapte, 2, 41). Cu botezul lui Ioan s-a botezat şi Mântuitorul, dar nu pentru că El avea nevoie de curăţire de păcate, fiind Dumnezeu Omul, ci pentru a ne arăta importanţa şi lucrarea botezului pe care îl va institui şi a împlini Legea, ca să se descopere lumii taina lui Dumnezeu cel în Treime închinat, în numele Căruia să ne botezam şi noi. Taina botezului a fost instituită de Hristos însuşi îndata după învierea Sa din morţi, odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către neamuri: "Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Matei, 28, 19-20). Hristos se afundă în Iordan şi Duhul pogoară peste ape. A trebuit să se scufunde Fiul în firea omenească şi prin ea în apă, pentru ca noi, scufundându-ne în apă, să ne înălţăm spre viaţa Sa dumnezeiască în Duhul Lui cel Sfânt. În Cuvântul întrupat, apa şi Duhul se unesc din nou.