Induhovnicirea - Sfantul Siluan Athonitul - Stiri Biserica Soborul Maicii Domnului

Lupta noastra se duce in fiecare zi si in fiecare ceas. Daca faci reprosuri fratelui sau il judeci sau il intristezi, ti-ai pierdut pacea. Daca ai cazut in slava desarta sau te inalti deasupra fratelui, ai pierdut harul. Daca-ti vine un gand desfranat si nu-l departezi de indata, sufletul tau pierde iubirea lui Dumnezeu si indrazneala in rugaciune. Daca iubesti puterea sau banii, nu vei cunoaste niciodata iubirea lui Dumnezeu. Daca-ti implinesti voia proprie, esti biruit de vrajmasul si uratul intra in sufletul tau. Daca urasti pe fratele tau, inseamna ca ai cazut din Dumnezeu si un duh rau a pus stapanire pe tine. Dar daca faci bine fratelui, atunci vei afla odihna constiintei. Daca-ti tai voia proprie, vei izgoni pe vrajmasi si vei dobandi pace in sufletul tau. Daca ierti fratelui tau ocarile si iubesti pe vrajmasi, atunci dobandesti iertarea pacatelor tale si Domnul iti va da sa cunosti iubirea Duhului Sfant. Iar cand te smeresti intru totul, atunci afli odihna desavarsita in Dumnezeu.

Cand sufletul e smerit si Duhul lui Dumnezeu este in el, atunci omul este fericit cu duhul in iubirea lui Dumnezeu. Cand simte mila Domnului, sufletul nu se mai teme de nimic, de nici o nenorocire pe pamant, ci doreste sa fie pururea smerit inaintea lui Dumnezeu si sa iubeasca pe fratele. Dar daca sufletul cade in slava desarta, sarbatoarea lui ia sfarsit, pentru ca harul paraseste sufletul, si de acum el nu se mai poate ruga curat, ci ganduri rele vin si framanta sufletul. […] Nu va voi ascunde pentru ce da Domnul harul Sau. Nu vreau sa scriu mult, ci va rog numai aceasta: iubiti-va unii pe altii si veti vedea atunci mila Domnului. Sa iubim pe fratele si ne va iubi pe noi Domnul. Nu gandi, suflete, ca Domnul te iubeste, daca te uiti la cineva cu dusmanie. O, nu. Mai degraba te iubesc demonii, pentru ca te-ai facut slujitorul lor; dar nu intarzia, pocaieste-te si cere de la Domnul puterea de a iubi pe fratele, si vei vedea atunci pace in sufletul tau. Din toate puterile cereti de la Domnul smerenie si iubire frateasca, fiindca pentru iubirea de frate Domnul da harul Sau. Incearca cu tine insuti: intr-o zi cere de la Dumnezeu iubirea de frate si intr-alta traieste fara iubire, si atunci vei vedea deosebirea. Roadele duhovnicesti ale iubirii sunt vadite: pace si bucurie in suflet, si toti oamenii vor fi pentru tine neamuri si rude dragi si vei varsa lacrimi din belsug pentru aproapele si pentru toata suflarea si faptura.

Adeseori, pentru un singur cuvant bun sufletul simte in el o schimbare binefacatoare; si, dimpotriva, pentru o singura privire dusmanoasa se pierde harul si iubirea lui Dumnezeu. Atunci insa caieste-te degraba ca pacea lui Dumnezeu sa se intoarca in sufletul tau. Fericit sufletul care iubeste pe Domnul si care a fost invatat de El smerenia. Domnul iubeste sufletul smerit care nadajduieste cu tarie in Dumnezeu. In flecare secunda simte mila Lui, astfel incat, chiar daca vorbeste cu oameni, el este absorbit in Domnul Cel iubit si, din indelungata sa lupta cu vrajmasii, sufletul indrageste inainte de toate smerenia si nu lasa pe vrajmasi sa ia de la el iubirea de frati. Daca vom iubi din toate puterile pe fratele si ne vom smeri sufletul nostru, biruinta va fi a noastra, pentru ca Domnul da harul Sau mai cu seama pentru iubirea de frate. […] Un monah lipsit de experienta suferea din partea demonilor, si cand il napadeau, el fugea de ei, dar ei il urmareau. Daca ti se intampla si tie ceva asemanator, nu te inspaimanta si nu fugii, ci stai cu barbatie, smereste-te si zi: "Doamne, miluieste-ma, ca sunt un mare pacatos” si demonii pier; dar daca vei fugi in chip las, ei te vor goni in prapastie. Adu-ti aminte ca in ceasul cand te napadesc demonii, se uita la tine si Domnul, sa vada cum iti pui nadejdea in El. Chiar daca il vezi limpede pe Satana si el te va arde cu focul lui si vrea sa inrobeasca mintea ta, nu te teme, ci nadajduieste cu tarie in Domnul si spune: "Sunt mai rau decat toti” si vrajmasul se va departa de tine.

Nu te speria nici daca simti ca un duh rau lucreaza inauntrul tau, ci marturiseste-te sincer si cere din toata inima de la Domnul un duh umilit (Ps 50, 18) si negresit Domnul ti-l va da, si atunci, pe masura smereniei tale, vei simti intru tine harul; si cand sufletul tau se va smeri cu totul, atunci vei gasi odihna desavarsita. Asa este razboiul pe care il duce omul toata viata. Sufletul care a cunoscut pe Domnul pin Duhul Sfant si cade in inselare sa nu se infricoseze, ci, aducandu-si aminte de iubirea lui Dumnezeu si stiind ca lupta cu vrajmasii e ingaduita din pricina mandriei si a slavei desarte, sa se smereasca si sa ceara de la Domnul sa-l tamaduiasca si Domnul va tamadui sufletul uneori degraba, alteori incet, putin cate putin. Ascultatorul care crede duhovnicului sau si nu crede siesi se va tamadui degraba de orice vatamare pe care i-au pricinuit-o vrajmasii, dar cel neascultator nu se va indrepta. […]

Cine poate intelege raiul? Il poate intelege in parte cine poarta in el pe Sfantul Duh, pentru ca raiul este Imparatia Duhului Sfant, si Duhul Sfant in cer si pe pamant este Acelasi. Gandeam in mine insumi: "Sunt un ticalos si vrednic de toate pedepsele”, dar in loc de pedepse Domnul mi-a dat pe Duhul Sfant. Duhul Sfant e mai dulce decat tot ce e pamantesc. Este hrana cereasca e bucuria sufletului.

Daca vrei sa ai in chip simtit harul Duhului Sfant, smereste-te ca Sfintii Parinti. Pimen cel Mare a zis ucenicilor lui: „Credeti-ma, copiii mei, unde e Satana acolo voi fi si eu”. Un curelar din Alexandria gandea: "Toti se vor mantui, eu singur voi pieri”, si Domnul a descoperit lui Antonie cel Mare ca n-a ajuns inca la masura curelarului aceluia. Parintii au dus o lupta incrancenata cu demonii si s-au obisnuit sa gandeasca smerit despre ei insisi, si pentru aceasta i-a iubit pe ei Domnul. Domnul mi-a dat sa inteleg puterea acestor cuvinte. Si cand tin mintea mea in iad, sufletul meu are odihna, dar cand uit de aceasta, atunci imi vin ganduri care nu plac lui Dumnezeu.

Gandeam: "Sunt pamant, si inca pamant pacatos”. Dar Domnul mi-a aratat mila Sa si mi-a dat din belsug harul Sau si se bucura duhul meu pentru ca, desi sunt un ticalos, Domnul ma iubeste si de aceea sufletul meu e atras spre El in chip nesaturat, iar cand il voi intalni, voi zice sufletului meu : uita-te la El, nu-L pierde, sa nu ti se intample ceva mai rau (In 5, 14), pentru ca sufletul indura mari chinuri atunci cand pierde harul Duhului Sfant.

Credeti-ma, scriu inaintea fetei Domnului, pe Care sufletul meu il cunoaste. Pentru a pastra harul, trebuie sa ne smerim pururea. Iata, Domnul smereste cu milostivire pe cei care-i slujesc Lui. Antonie cel Mare credea ca in pustie el era mai batran si mai desavarsit decat toti, dar Domnul l-a indreptat spre Pavel Tebeul, si Antonie a vazut pe cel ce era mai batran si mai desavarsit decat el. Cuviosul Zosima credea ca era monah din copilarie si ca nimeni nu putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca si a vazut ca era departe de a fi ajuns la masura ei. Sfantul Tihon din Zadonski a fost smerit de un nebun intru Hristos, care i-a dat o palma si i-a zis: "Nu te trufi cu intelepciunea!” Astfel, Domnul Cel Milostiv smereste pe sfinti, ca ei sa ramana smeriti pana la sfarsit. Cu atat mai mult trebuie sa ne smerim noi. De aceea, ziua si noaptea cer si eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu inseteaza sa o dobandeasca, pentru ca este darul cel mai inalt al Duhului Sfant. În smerenia lui Hristos e si iubire, si pace, si blandete, si infranare, si ascultare, si indelunga-rabdare, si toate virtutile sunt cuprinse in ea.

Cat traim pe pamant trebuie sa ne invatam sa ducem razboi cu vrajmasii. Lucrul cel mai chinuitor decat toate este sa ne omoram trupul pentru Dumnezeu si sa ne biruim iubirea de sine. Pentru a birui iubirea de sine, e nevoie sa ne smerim totdeauna. Aceasta este o mare stiinta, pe care ne-o insusim degraba. Trebuie sa ne socotim mai rai decat toti si sa ne osandim la iad. Prin aceasta sufletul se smereste si castiga plansul pocaintei din care se naste bucuria. Este bine sa ne obisnuim sufletul sa gandeasca: in focul iadului voi arde. Dar, vai, putini inteleg aceasta. Multi cad in deznadejde si merg spre pierzanie. Sufletele lor se salbaticesc si nu mai vor nici sa se roage, nici sa citeasca, nici chiar sa se mai gandeasca la Dumnezeu.

Trebuie sa ne osandim pe noi insine in sufletul nostru, dar sa nu deznadajduim de mila si iubirea lui Dumnezeu. Trebuie sa dobandim duh umilit si infrant si atunci vor pieri toate gandurile si mintea se va curati. Dar inainte de aceasta trebuie sa ne cunoastem masura, ca sa nu ne chinuim fara folos sufletul. Invata sa te cunosti pe tine insuti si sa dai sufletului nevointa (asceza) dupa puterile lui.

Sfantul Siluan Athonitul