Sarbatoarea Pastilor este insotita de o serie de obiceiuri pe care le-am mostenit de la inaintasii nostri. Unele dintre acestea au fost preluate din Vechiul Testament si imbogatite cu noi sensuri in crestinism; altele, desi pagane la origine, s-au increstinat odata cu cei care le tineau mai inainte. Mai jos, ne vom opri asupra catorva acte sau obiceiuri, cautand sa aflam care este legatura lor cu praznicul Invierii si in ce masura il pot ajuta pe credincios sa se apropie mai mult de Dumnezeu.
Lumanarea
In noaptea de Inviere, credinciosii care merg la biserica se ingrijesc sa vina cu lumanari pentru „a lua lumina“: din candela aflata pe sfanta masa, preotul aprinde o lumanare, apoi, iesind la credinciosi, le adreseaza chemarea: „Veniti de luati lumina!“ Astfel, in noaptea Invierii, toate lumanarile aprinse din biserica, pe care crestinii le tin in maini pe toata durata slujbei, sunt, de fapt, o singura lumina. Aceasta lumina este dusa apoi de fiecare, la casa sa. Multi crestini pastreaza restul de lumanare ramasa nearsa din noaptea Invierii si o aprind in cursul anului in timp de furtuna sau in cazul in care au un mare necaz in casa.
Lumanarea este nelipsita la slujbele bisericesti. Potrivit randuielilor liturgice, nu se poate savarsi Sfanta Liturghie daca nu sunt lumanari aprinse. Aceasta inseamna ca lumanarea nu este un simplu obiect de decor, ci indeplineste un rol important in viata crestina. Inainte de toate, lumanarea aprinsa iradiaza lumina, lumineaza, ceea ce trimite cu gandul la Dumnezeu Insusi, despre care Sfanta Scriptura ne spune ca este lumina (1 Ioan 1,5).
Apoi, lumanarea care arde este „vie“: flacara este intr-o continua miscare, iar ceara se consuma incet, incet. Este simbolul jertfei, care presupune ardere pentru Dumnezeu si pentru semeni, daruire de sine. Lumanarea ne aminteste, astfel, ca viata noastra trebuie sa fie o jertfa, ca a inainta pe calea mantuirii inseamna, de fapt, asumarea jertfei.
In acelasi timp, semn al jertfei curate pe care omul o aduce lui Dumnezeu, lumanarea insasi trebuie sa fie curata. Se cuvine ca lui Dumnezeu sa-I oferim nu atat ceea ce este mai scump, cat ceea ce este mai valoros, de cea mai buna calitate, ca raspuns fata de bunatatile pe care El le revarsa permanent asupra noastra. De aceea, ar fi bine ca omul sa nu foloseasca orice fel de lumanare, ci numai pe cea din ceara de albine. Aceasta nu intamplator, deoarece albina ramane pururea fecioara, iar ceara produsa de ea reprezinta materia cea mai pura. Este un lucru intuit si de credinciosi care se straduiesc ca, cel putin de Pasti, sa aiba lumanari din ceara curata.
Mielul pascal
Traditia mostenita din mosi stramasi in tara noastra este ca masa din zilele Pastilor sa contina preparate din carne de miel, incat aproape nu poate fi gandita aceasta sarbatoare separata de mielul sacrificat cu acest prilej.
Daca, astazi, sacrificarea mielului de catre crestini nu mai este un act de cult, in timpul Vechiului Testament aceasta reprezenta actul central al Pastelui iudaic. Inaintea trecerii prin Marea Rosie, deci a eliberarii din robia egipteana a poporului evreu, Dumnezeu a instituit, prin Moise, sarbatoarea Pastilor. In ziua de 14 nissan (aprilie), fiecare familie iudaica a sacrificat un miel pe care l-a mancat fript pe foc, cu azima (paine nedospita) si ierburi amare. Cu sangele mielului au fost unse usile caselor, astfel incat, atunci cand moartea a lovit pe cei intai nascuti ai egiptenilor, copiii evreilor au scapat cu viata. Astfel, pentru poporul evreu, Pastile si taierea mielului pascal insemnau amintirea salvarii minunate din robia egipteana si inceputul unei vieti in libertate.
Mielul trebuia sa fie de un an si integru, sa nu aiba nici o meteahna. De ce a fost ales acest animal si nu altul? Pentru ca mielul, prin chipul lui, exprima blandetea si nevinovatia. In Noul Testament, Hristos foloseste deseori, in parabolele Sale, mielul sau oaia pentru a-i desemna pe cei drepti - in opozitie cu caprele, chipul celor rai.
Imaginea mielului este folosita, apoi, de catre profetii Vechiului Testament pentru a-L descrie pe Mesia, pe Mantuitorul Hristos. De exemplu, Isaia, vorbind despre Patima Lui spune: „ca un miel spre junghiere s-a adus...“ (Is. 53, 7).
Hristos este "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii“ (Ioan 1, 29). Prin Jertfa Sa cea de bunavoie, a scos pe om din robia pacatului si a mortii, deschizand din nou calea spre unirea cu Dumnezeu. Avand in Iisus Hristos adevarata jertfa, crestinii nu mai sunt nevoiti sa jertfeasca miei sau alte animale. Tot ceea ce au de facut este sa se straduiasca sa devina partasi Jertfei lui Hristos, pastrata si descoperita in dumnezeiasca Liturghie.
Asadar, pentru crestini, mielul de Pasti nu are o semnificatie religioasa. Sacrificarea si consumarea acestuia in zilele Invierii Domnului trimit insa cu gandul la minunea trecerii poporului evreu prin Marea Rosie si pot constitui un prilej de meditatie la Hristos, Mielul lui Dumnezeu.
Ouale rosii
Ouale rosii nu lipsesc de Pasti de pe masa crestinilor, dar nici din biserica, unde sunt aduse pentru a fi binecuvantate la sfarsitul slujbei de Inviere. In perioada pascala, crestinii ciocnesc oua rosii, rostind unii catre altii: "Hristos a inviat!“, "Adevarat a inviat!“
Originea colorarii oualor se pierde in negura epocii precrestine, din timpul cand anul nou se serba la echinoctiul de primavara. Ele erau date in dar, ca simbol al echilibrului, creatiei si fertilitatii. Obiceiul colorarii oualor s-a transmis crestinilor, fiind pastrat pana in zilele noastre.
Oul rosu simbolizeaza Invierea Domnului. Dupa cum puiul de gaina sparge coaja oului si iese la viata, asa si Hristos, sfaramand portile iadului, a iesit din mormant devenind incepatura a invierii oamenilor, garantia invierii tuturor.
Traditia a pastrat mai multe legende care leaga ouale rosii de Patimile si Invierea Domnului. Una dintre ele spune ca pietrele cu care l-au batut evreii pe Hristos, lovindu-se de El, s-au transformat in oua rosii. Potrivit unei alte legende, dupa ce a fost rastignit Mantuitorul, carturarii si fariseii au facut un ospat de bucurie. In timp ce mancau, unul dintre ei a spus in batjocura: „cand va invia cocosul acesta pe care il mancam, iar ouale acestea fierte vor deveni rosii, atunci va invia si Iisus“. Nu a terminat insa bine de rostit aceste cuvinte ca ouale au devenit rosii, iar cocosul a inceput sa bata din aripi.
Pasca
Pasca este un cozonac special care se coace de catre gospodinele crestine numai o data pe an, de Sfintele Pasti. Ea are forma rotunda, amintind de coroana lui Hristos, sau dreptunghiulara, asemanatoare mormantului in care a fost asezat. La mijloc are imprimata o cruce, iar pe margini, este impodobita cu aluat impletit.
O legenda din Bucovina spune ca pasca se face de pe vremea cand umbla Iisus, cu ucenicii Sai, prin lume. Poposind la un gospodar, la plecare, acesta le-a pus de mancare in traiste. Oprindu-se intr-o padure, apostolii l-au intrebat pe Iisus cand va fi Pastile, iar El le-a raspuns ca Pastile va fi atunci cand vor gasi paine de grau in traiste. Cum gospodarul la pusese tocmai paine de grau, atunci a fost Pastile.
Sursa: basilica.ro