Slăvitul Apostul Andrei, cel întîi chemat, s-a născut în cetatea ce se numeşte Betsaida, care este lîngă Marea Galileii, în hotarul Zabulonului, din care seminţie i se trăgea şi neamul. Cetatea era mică şi neînsemnată mai înainte, iar după răsărirea acestuia, a fratelui său, verhovnicul Petru, şi a lui Filip, s-a făcut renumită şi slăvită. Şi se numea evreieşte Betsaida, ce se tîlcuieşte "casa vînătorilor".
Cei doi apostoli erau fiii unui om sărac, anume Iona, care a învăţat pe fiii săi meşteşugul său. Căci Iona era pescar şi prindea peşti în Marea Galileii şi prin alte iezere ce se aflau prin Galileea
Iar Sfântul Andrei, auzind că Ioan, Înaintemergătorul Domnului, umblă prin locurile de pe lîngă Iordan şi propovăduieşte credinţa şi pocăinţa, s-a dus la dînsul şi i s-a făcut ucenic, dorind a patrunde cu mintea sa înţelegeri mai înalte. Iar auzind cuvintele prooroceşti şi avînd sufletul său curăţit de păcate, a cunoscut îndată că învăţătura Botezătorului este de la Dumnezeu şi i-a urmat cu toată inima lui Ioan.
Iar Înaintemergătorul, vrînd să arate ucenicilor că nu el este Hristos, ci numai rob slujitor, Înaintemergător şi propovăduitor al lui Hristos, a luat cu sine pe doi din ucenicii săi, pe Apostolul Andrei şi pe un altul, despre care zic unii că ar fi cuvîntătorul de Dumnezeu Ioan, şi a mers cu dînşii acolo unde se afla atunci Iisus. Şi văzîndu-l pe El, a zis: Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.
Auzind aceşti doi ucenici mărturia lui Ioan pentru Hristos, au lăsat pe Ioan şi au urmat pe Hristos. Iar Iisus Hristos, întorcîndu-se şi văzîndu-i pe dînşii urmîndu-l, a zis către dînşii: Ce căutaţi? Iar ei au răspuns către Dînsul: Rabi - care se tălmăceşte învăţătorule -, unde locuieşti? Iar Iisus le-a zis lor: Veniţi şi vedeţi. Deci au venit şi au văzut unde petrecea şi au rămas în acea zi acolo, căci era ceasul al zecelea. Însă Sfîntul Apostol Andrei, după ce a aflat el comoara, n-a voit să o aibă numai el singur, ci a chemat şi pe fratele său, Petru, spre cîştigarea acesteia.
S-a dus şi a aflat pe fratele său Simon, şi a zis către dînsul: Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos. N-a zis: "Am aflat un mesia, ci pe Mesia". Pentru a se arăta că Sfîntul Andrei că a cunoscut pe Cel pe Care L-au propovăduit proorocii.
După ce a zis acest cuvînt către fratele său, l-a luat cu sine şi l-a dus la Hristos. Iar Hristos, văzîndu-l, a zis către dînsul: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa, care se tălmăceşte Petru. Acestea aşa s-au săvîrşit atunci, şi în acest chip au vorbit cu Hristos amîndoi aceşti fraţi, apoi s-au dus iarăşi la Sfîntul Ioan Botezătorul.
Iar în zilele acelea Irod împăratul a prins pe Ioan Botezătorul şi l-a închis în temniţă pentru că îl mustrase, că a luat cu fărădelege de soţie pe Irodiada, femeia fratelui său, Filip. Acolo, cunoscând că va fi omorît de Irod, pentru a nu-şi lăsa ucenicii fără să cunoască desăvîrşit că Hristos este Dumnezeu, Sfîntul Ioan Botezătorul a ales pe doi din aceştia, care erau mai înalţi cu înţelepciunea. Adică pe slăvitul şi cinstitul Andrei şi pe altul şi i-a trimis la Hristos să-L întrebe: Tu eşti Acela pentru Care au scris proorocii că are să vie, sau pe altul vom aştepta?
Dar Iisus Hristos, Care cunoştea cele ascunse ale oamenilor, nici nu a ascuns cu totul cele pentru Sine, nici nu le-a descoperit dumnezeirea Sa, ci a voit să le arate adevărul prin lucruri, iar nu prin cuvinte, pentru a-i ajuta să înţeleagă că El, Care face minunile acestea, este Acela care va să vie, spre mîntuirea oamenilor. Deci le-a răspuns lor: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan că orbii văd, surzii aud, morţii înviază, şchiopii umblă, săracilor bine li se vesteşte. Cum? Adică aud cuvinte bune: Fericiţi cei săraci cu Duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor şi fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine.
Fiind Ioan încă închis în temniţă, Hristos a plecat din Ierusalim şi S-a dus la lacul Ghenizaretului. Acolo a aflat pe Andrei şi pe Petru în corabie, cîrpindu-şi mrejele şi le-a zis: Veniţi după Mine şi Eu vă voi face pe voi pescari de oameni. Iar ei, lăsîndu-şi mrejele, au urmat lui Hristos, nu au aşteptat, nici nu au întîrziat, ci îndată, lăsîndu-şi mrejele, corabia, casa, neamul, prietenii, rudele şi cunoscuţii, au urmat lui Hristos. Şi încă aveau proaspătă mărturia Botezătorului, care le spusese despre Hristos şi ţineau minte şi minunile pe care le-au văzut, făcîndu-se de El.
Deci Apostolul Andrei lăsînd toate, cu tot sufletul a urmat lui Hristos, mai înaintea celorlalţi apostoli, fiind chemat la învăţătura lui Hristos, pentru care s-a şi numit "întîi chemat". Căci a înţeles că într-adevăr, El este Cel Care va să vie,pentru că Iisus cu cuvintele ţie îţi zic şi cu alte cuvinte ca acestea stăpînitoare şi pline de putere, făcea minunile Sale.
Iar după ce a pătimit pentru noi Domnul, S-a răstignit, a murit, S-a îngropat şi a înviat din mormînt cu puterea dumnezeirii Sale, a adunat iarăşi la Sine pe ucenicii şi prietenii Săi, S-a arătat lor în muntele Galileii şi le-a zis: Mergînd, învăţaţi toate neamurile. Şi după ce le-a trimis lor Preasfîntul Duh şi i-a luminat să grăiască în toate limbile neamurilor cîte se aflau sub cer, atunci Apostolii, adunîndu-se, au aruncat sorţi între dînşii, ca să se ştie ce parte de pămînt urma să ia fiecare dintre dînşii, spre propovăduire.
Iar Sfîntului Apostol Andrei i-a căzut sorţul să propovăduiască în toată Bitinia, în nordul Asiei Mici, în estul Constantinopolului, până la Nicomidia şi pînă la Niceea. Şi i-a mai picat şi cealaltă parte a strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, înspre Thracia (Bulgaria) şi Sciţia (Dobrogea şi Ucraina de astăzi). De asemenea, în sorţul său erau şi Tesalonicul şi Tesalia, pînă la Farsala şi Elada şi pînă la Zitunion şi Ahaia, apoi de la Zitunion pînă la Paleapatra.
Umblînd apostolul lui Hristos din loc în loc, a mers într-o cetate în partea dreaptă a Mării Negre, numită Amison. Acolo a aflat Sfîntul Andrei mulţi oameni rătăciţi şi necredincioşi. Însă, pe lângă rătăcirile lor, amisinenii, aveau şi o bunătate: iubirea de străini şi ospeţia. Iar sfântul s-a sculat într-o dimineaţă şi a mers la sinagoga iudeilor, unde erau adunaţi ei după obiceiul lor. Acolo l-au întrebat iudeii cine este, de unde este şi ce fel este propovăduirea lui.
Sfîntul, a început a le tâlcui învăţăturile din cărţile lui Moise şi ale proorocilor, arătându-le că Iisus Hristos este cel pe Care L-au vestit mai înainte proorocii; Care, pentru mîntuirea oamenilor a venit în lume, aducînd spre dovedire martori şi pe însuşi Mergătorul înainte şi învăţăturile Lui. Astfel le-a arătat adevărata credinţă şi în acest chip s-a arătat vînător de oameni, după cuvîntul Mântuitorului care i-a zis cînd i-a chemat la ucenicie: Veniţi după Mine şi Eu vă voi face pe voi pescari de oameni.
Auzind iudeii cuvîntul Apostolului, îndată s-au întors la Domnul şi, pocăindu-se, s-au botezat şi s-au făcut creştini, în loc de iudei; robi ai lui Hristos. După aceasta, pe cîţi bolnavi aveau îi aduceau înaintea apostolului şi fiecare îşi lua tămăduire de orice boală ar fi fost cuprins. Şi s-a făcut apostolul acolo, nu numai doctor al sufletelor, ci s-a arătat tămăduitor al multor feluri de boli. Apoi a zidit biserici şi le-a hirotonit preoţi din iudeii care crezuseră.
Iar de acolo a continuat să propovăduiască evanghelia lui Hristos pe malurile Mării Negre, de la Trapezund spre Bitinia şi până la Niceea, a ajuns în cele din urmă în Sciţia, în regiunea cetăţilor greceşti din Dobrogea, botezând oamenii în dreapta credinţă şi hirotonind episcopi şi săvârşind minuni. De aici a plecat în sud, spre Tesalia şi Pelopones, ajungând în cetatea Paleapatra.
Aici a săvârşit mai multe minuni, vindecând oameni şi vestind evanghelia. Între cei vindecaţi de sfântul Apostol se afla şi soţia conducătorului cetăţii, care s-a şi botezat în urma tămăduirii sale. Însă conducătorul cetăţii rămăsese credincios vechilor religii patronate de Roma şi obliga pe creştini să aducă jertfe zeilor romani, cu atât mai mult, cu cât soţia sa se înstrăinase de el în urma botezului său.
Iar, antipatul cetăţii, numit Egheat a plănuit şi moartea prin crucificare a Sfântului Apostol Andrei. Şi l-a adus la judecată pentru că tulbura poporul şi îi indemna să nu se mai închine la idoli. Iar sfântul Andrei, refuza să aducă jertfe idolilor, învăţând despre jertfa lui Hristos, cea dătătoare de viaţă.
"Eu Unuia, Adevăratului şi Atotputernicului Dumnezeu, în toate zilele îi aduc, nu fum de tămîie, nici carne de boi, nici sînge de ţapi, ci pe Mielul cel fără de prihană, care S-a jertfit pe altarul Crucii, cu al Cărui preacinstit Trup se împărtăşeşte tot poporul cel credincios şi bea Sîngele Lui, pe cînd Mielul acesta rămîne întreg şi viu. Deşi cu adevărat se înjunghie şi cu adevărat Trupul Lui de toţi se mănîncă şi Sîngele Lui de toţi se bea, însă, precum zic, totdeauna petrece întreg, fără de prihană şi viu".
Şi, mîniindu-se de învăţătura sfântului, Egheat, a poruncit să-l răstignească pe Sfîntul Andrei pe cruce, legîndu-i mîinile şi picioarele, fără piroane, spre a nu mori degrabă, ci ca mai mult chin să pătimească şi să sufere.
Însă poporul se ruga pentru el, arătând că nu a făcut nimic greşit spre a fi răstignit. Iar Sfîntul Andrei ruga poporul, ca să nu facă împiedicare pătimirii lui. Căci mergea cu veselie şi neîncetat învăţa pe popor. Iar după ce a venit la locul lui, în care era să-l răstignească, văzînd de departe crucea gătită pentru dînsul, a strigat cu glas mare:
"Bucură-te, Cruce sfinţită cu trupul lui Hristos şi cu mădularele Lui ca nişte mărgăritare împodobite, căci mai înainte de a se răstigni Domnul pe tine, erai înfricoşată oamenilor, iar acum eşti iubită şi cu dorire primită. Căci cunosc credincioşii cîtă bucurie ai în tine şi ce fel de răsplătire li se pregăteşte pentru tine. Eu cu îndrăzneală şi cu bucurie vin către tine; deci tu cu veselie primeşte-mă pe mine, că sînt ucenic al Aceluia Care a fost spînzurat pe tine. Primeşte-mă, că totdeauna te-am dorit şi am poftit a te îmbrăţişa. O, preabună Cruce, care ţi-ai cîştigat frumuseţea şi bunacuviinţă din mădularele Domnului meu. Ceea ce eşti de mult dorită şi cu osîrdie iubită, pe care neîncetat te-am căutat şi abia acum te-am aflat gătită după dorirea inimii mele. Deci ia-mă pe mine dintre popor, şi mă dă Învăţătorului meu, ca prin tine să mă primească Cel ce prin tine m-a răscumpărat pe mine".
Acestea zicînd şi-a dezbrăcat de pe sine hainele şi le-a dat chinuitorilor, iar ei l-au înălţat pe Cruce, legîndu-i mîinile şi picioarele cu frînghii, l-au răstignit şi l-au spînzurat. Şi a alergat tot poporul la curtea lui Egheat cerând să-l dea jos pe Sfânt de pe cruce. Atunci Egheat, temîndu-se de popor, a alergat împreună cu dînşii ca să coboare pe Sfîntul Andrei de pe cruce. Iar Sfîntul Andrei, văzînd pe Egheat, a zis către dînsul:
"Egheat, pentru ce ai venit? Dacă voieşti să crezi în Hristos, apoi, precum ţi-am făgăduit, ţi se va deschide uşa darului. Iar dacă numai pentru aceasta ai venit, ca să mă dezlegi de pe cruce, apoi să ştii că eu, pînă voi fi viu, nu voiesc să fiu coborît de pe cruce, căci acum văd pe Împăratul meu, acum mă închin lui, acum stau înaintea lui şi mă bucur; iar pentru tine mă mîhnesc şi-mi pare rău, că te aşteaptă pierzarea cea veşnică, care este gătită şi te aşteaptă pe tine. Deci, îngrijeşte pentru tine, pînă cînd este în puterea ta, ca nu în vremea aceea să începi, cînd nu-ţi va fi ţie cu putinţă".
Şi voind slugile să-l dezlege, nu puteau a se atinge de dînsul şi nici mulţimea nu a reuşit să-l dezlege. După acestea, Sfîntul Andrei a strigat cu glas mare: "Doamne Iisuse Hristoase, nu mă lăsa să fiu dezlegat de pe crucea pe care sînt spînzurat pentru numele Tău, ci primeşte-mă. Învăţătorul meu, care Te-am iubit, care Te-am cunoscut şi care Te-am mărturisit în toată viaţa mea, şi acum încă Te mărturisesc, care doresc a Te vedea şi prin care sînt ceea ce sînt; primeşte Doamne Iisuse Hristoase în pace sufletul meu, căci acum este vremea a veni şi a Te vedea pe Tine cel dorit. Primeşte-mă bunule Învăţător, şi nu porunci a fi pogorît de pe cruce, mai înainte pînă nu vei lua sufletul meu".
Zicînd el acestea, iată o lumină mare din cer l-a strălucit ca un fulger, pe care toţi o vedeau şi de jur împrejur l-a strălucit pe el, încît nu era cu putinţă ochiului omenesc, celui de tină, a privi spre dînsa. Şi a petrecut acea lumină cerească strălucindu-l ca la o jumătate de ceas; şi cînd lumina a dispărut, atunci şi Sfîntul Apostol şi-a dat sufletul său cel sfînt şi împreună cu dînsa s-a dus ca să stea înaintea Domnului.
Sursa: http://www.sfantulandrei.info/viata.php